Exercițiul meu de admirație pentru Philip Glass e vechi. Cred că am început să-i ascult muzica prin 2010, și n-am făcut nicio pauză semnificativă de atunci. În 2016 am citit cartea autobiografică, Words Without Music, și asta mi-a consolidat legătura cu el nu doar ca muzician, ci ca artist, ca om universal. Am aflat din volum lucruri despre viața lui Glass în anii 60, când era un tânăr evreu american plecat în Paris să studieze cu Nadia Boulanger, și apoi la New York, în căutarea unei cariere și a unui loc printre artiștii în ascensiune ai anilor 60 - 70. Am citit fragmente despre Warhol, Serra, John Cage, Eliade, și alții, și alții - nume care azi ne determină să deschidem repede orice link, să călătorim în lume ca să îi ascultăm sau să le vedem expozițiile, să le cumpărăm avid cărțile.
John Cage liked me personally, but sometimes we would have conversations in which he would shake his head and say, “Philip, too many notes, too many notes, too many n…
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Scribbles and Sketches to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.