Muiere, peiorativ (& Nan Goldin)

de ce nu am nevoie de grupuri de solidaritate.

© Nan Goldin - sursa - Aperture Foundation

Mă invită de două zile câteva doamne și domnișoare bine intenționate, să mă alătur pe Facebook unui nou grup - Comunitatea Muierilor Adevărate. Se pare că niște femei s-au supărat foarte tare la postarea lui Simion care spunea ceva în tonul “nu-s muiere cu năframă/să mă dau de bună samă…etc”. Vezi bine, pentru că e un afront sexist adus femeilor. Păi dacă l-a urmărit cineva pe Simion de când a deschis ochii de căprioară în peisajul politic românesc, acel cineva știe că ilustrul patriot nu e capabil de finețuri lingvistice, și felul în care alege să verbalizeze ceea ce-i trece prin spatele frunții veșnic încruntate are grația unui stâlp de beton în mijlocul sufrageriei - da, asta a făcut o muiere-arhitectă pe care nu o numesc, în orașul de cinci stele. Alors, mes amis - crearea unui grup de persoane vexate de apelativul MUIERE mi se pare - conform legilor lui Murphy, util precum o bicicletă pentru un pește. Bineînțeles că s-a umplut grupul cu mult cuconet de vârstă mijlocie, au apărut selfies cu haștag #suntmuiere, și lungi postări despre toate femeile care au făcut ceva mai mult decât a menstrua (autohtone sau de aiurea) - Doina Cornea, Ecaterina Rizea, Ana Blandiana, Monica Lovinescu, Prințesa Diana, și așa mai departe. Au apărut și postările muierilor care încă n-au habar despre ce e vorba în această comunitate, și postează flori, cafeluțe și pisici, invitații la tabere de feminitate, de redescoperirea sinelui.

Sursa: Facebook

Nu știu când au ajuns muierile (ca noțiune generică) fața cealaltă a monedei fătălăilor. Personal nu am nicio problemă să fiu apelată muiere pe la colțuri sau face to face. Cariera de mulți ani în stomatologie m-a obișnuit cu adresarea de tip doamna doctor, și cu un discurs franc și familiar cu femei și bărbați deopotrivă; nu prea cunosc bărbați care să mă intimideze cu vorbe de ocară sau cu ironii de doi bani. Este la fel de adevărat că viața mea se desfășoară profesional în lumea reală, și nu în spatele unei tastaturi. Haideți să vă spun însă ce mă poate scoate din sărite, în două exemple recente.

1. În urmă cu câțiva ani, fostul director al unei galerii de artă din București mi-a cerut niște fotografii pe care urma să le vândă unui client, căruia a preferat să îi păstreze anonimatul. Am dat pe încredere lucrările, dar nu am fost niciodată plătită pentru ele, și întâmplător, acum vreun an de zile, cineva mi-a trimis o poză făcută cu telefonul, în care se puteau vedea cele trei fotografii înrămate, pe peretele unei clinici de medicină estetică din București. Am scris cândva despre asta aici pe Substack, nu mai insist. Episodul 2 al telenovelei a avut loc săptămâna trecută, când un domn m-a abordat cât se poate de politicos pe Messenger. Voia pasămite să afle dacă eu sunt autoarea fotografiilor. După câteva foarte scurte amabilități, mi-a scris că acum fotografiile sunt ale lui, și ia ghiciți de ce îmi scria (deși le avea pe pereți de peste 5 ani)? Ca să afle cine este modelul, și dacă e aceeași persoană în toate fotografiile. Cu alte cuvinte, dacă tot e labă, să fie o labă informată.

   

2. Postarea unui dobitoc (îi las numele public, pentru că deh, poate îl aveți printre prieteni) care aproape zilnic livrează texte penibile, pe care le consideră, evident, amuzante. Am lăsat mult timp omul în snooze în serii de 30 de zile, dar recent mi-a apărut, ieșit din hibernare, cu următoarea pildă de umor, cu care și-a atras un block instantaneu:

   

   Sursa - Facebook

   Așadar, doi bărbați care vorbesc cu dumneavoastră, cărora le place arta(?) și literatura (?), și care nu urlă versuri din cântece populare. Btw, poate nu sunteți la curent cu nivelul înfiorător de misoginism din cântecele populare din repertoriul ardelenesc al lui Nicolae Furdui Iancu, de exemplu. Nu o să le citez aici, dar pentru că susnumitul NFI este o rudă a socrilor mei, și i-am ascultat piesele urlând în boxe la toate sărbătorile de familie (da, e brutal), nu mă mai mir cum femeile sunt obișnuite prin Apuseni cu bătaia, cu adulterul bărbaților, și cu lipsa oricărui respect. Nu că agresivitatea verbală și fizică ar fi apanajul unei societăți prost educate, să ne amintim de proiectul unei alte muieri mișto, pe nume Nan Goldin, The Ballad of Sexual Dependency. (vezi fotografia de la începutul articolului). N-am inventat noi roata.

   Concluzie.

   Doamnele mele sensibile, nu am nevoie de un grup de susținere/support ca să mă simt în siguranță și la adăpost de căcaturile debitate de un boschetar. Sunt perfect capabilă să funcționez în spațiul social al acestui neam de traistă, fără să dau like și share la banalități inutile, care în opinia mea sunt semnul unei slăbiciuni, ba chiar a unei anxietăți prost direcționate. Blocați-l pe Simion, închideți televizorul și ecranul telefonului, și bucurați-vă de muierismul vostru în fiecare zi. Și la ciclu, și la birou, și la Lidl. It’s that simple. Mai jos, gratis, una dintre fotografiile aflate în clinica lui I.I. din București. Să fie primit.

   

   © Crina Prida

   ---

-ends

azi las o piesă de la un alt muieratic celebru, idolul mamelor sau bunicilor noastre. De niña a mujer. Pe curând.