Domnul Caisă - la despărțire

despre moarte, pentru că viața e acum în altă parte

În săptămâna care a trecut am fost la o lansare de carte, am citit două cărți, am văzut câteva filme. Nimic ieșit din comun, lucruri care mai amorțesc starea de spleen pe care toamna clujeană are talentul să ți-o bage în suflet la pachet cu reumatismul din articulații.

N-o să scriu despre astea acum, pentru că viața, de fapt moartea, a avut alt plan. Sâmbătă după amiază, motanul nostru persan, Caisă, zăcea mort la marginea șoselei de lângă casă. Teo l-a găsit, când pornise spre easybox să ridice un colet. La 12.43 am făcut ultima fotografie cu el, la 17. 28 era mort, țeapăn. Nu pun aici acea ultimă fotografie, pentru că e prea prețioasă pentru mine acum. Motanul ăsta nu ieșea la stradă. Motanul Caisă era frumos, era sclipitor de inteligent și asta se vedea din felul în care știa să citească oamenii înaintea noastră. Acest oribil sfârșit i-a fost adus de un cretin de șofer, în plină zi. Și da, am avut pre/meta simțiri, dar nu cred că vrea cineva să citească mumbo-jumbo ESP.

Povestea lu…