De la Irma Grese la Harpagon
All the world's a stage
Atenție! Dacă ai primit articolul într-un email, nu vei vedea toate fotografiile. Te rog să dai click pe titlu ca să-l poți citi integral în browser.
Spre finalul stagiunii 2024 - 2025, Teatrul Național Cluj a oferit publicului premiera spectacolului Minunata lume nouă a domnului Harpagon de Michele Santeramo, în regia lui Roberto Bacci (în rol titular, excelent ca întotdeauna, Radu Lărgeanu). Întrucât mă leagă o veche prietenie de Diana Buluga (subtilă și foarte versatilă în rolul Mariannei), m-am bucurat când mi-a dat o invitație la ultima reprezentație înainte de vacanță, și mai mult decât atât, am avut șansa de a vedea spectacolul de foarte aproape (rândul 2).
Spectacolul e amuzant, te pomenești izbucnind în hohote de râs cu toată sala, dar te pune și pe gânduri. Nu voi scrie mai mult despre el, pentru că alta e tema acestui articol, dar vă recomand să mergeți să-l vedeți când se reia stagiunea. Trec în fast-forward la sfârșitul piesei. Am părăsit sala teatrului și am luat-o pe lângă clădire la stânga, spre ieșirea actorilor. S-a nimerit să stau în sală lângă Alina Amos Frâncu (prietenă dragă cu care tot adăstăm în preajma unui proiect menționat aici) și Raluca Lupan (Lulu pentru prieteni), pe care o cunosc de peste 10 ani, din vremurile de început ale companiei independente de teatru Create.Act.Enjoy, al cărei motor inepuizabil este aceeași Diana Buluga. Ne-am așezat toate trei pe o bancă în dreptul ușii mari de lemn (apropo, parcul Operei și spațiul din jurul Teatrului arată bine în sfârșit, după interminabilele renovări la care au fost supuse). Pe rând și-au făcut apariția Radu Lărgeanu, Irina Wintze, Diana, Ionuț Caras, Ramona Dumitrean, Cosmin Stănilă. Ne-am îmbrățișat, felicitat, ce-ți fac copiii, Radu?, ce mai faci, Ionuț? haideți să mergem la un drink, ne așteaptă Salomeea.
În vreme ce așteptam să iasă trupa TNC, pentru câteva momente gândul m-a purtat înapoi în timp la anii studenției, când pe aceeași ușă ieșeau Melania Ursu, Miriam Cuibus, Marcel Iureș, Dorel Vișan, Silvia Ghelan, Anton Tauf sau Marius Bodochi. Eram studentă și mergeam des la teatru, cu părinții sau cu foarte puținii colegi interesați de arta spectacolului. Între noi fie vorba, în anul doi de facultate am înțeles îngrozitor de acut și de dureros, că făcusem o greșeală alegând medicina ca profesie. Și azi simt că în toți anii care au trecut am fost însoțită de regretul că am abandonat arta, ca de o umbră faustiană. Am ales confortul material în locul imprevizibilului, decizie care în ultimă instanță poate că a fost un semn de maturitate la 18 ani. Habar n-am. Din fericire însă, viața are planurile și umorul ei. M-am apucat de fotografie prin 2008, și peste puțin timp aveam s-o întâlnesc pe Diana pentru prima dată la un festival de arte din Râșnov. Avea 23 de ani, și a jucat într-o seară de august, la adăpostul zidurilor cetății medievale, un spectacol de tip one-woman show - “Irma Grese” (regia Cristian Pascariu). Pentru cei care nu ați auzit acest nume (și bine ar fi să nu dați click pe link dacă sunteți foarte sensibili), Irma Ida Grese a fost ceea ce se numea Helferin - femeie gardian în lagărele de concentrare de la Birkenau, Bergen-Belse și Auschwitz.
Cruzimea ei i-a atras porecla de Hiena de la Auschwitz sau Fiara de la Birkenau. A fost condamnată la moarte și executată la vârsta de 22 de ani. (asta pentru cei care mai cred că otrava și mizeria umană au ceva de a face cu vârsta).
Long story short, aceste fotografii, pe care cu foarte mare greutate le-am regăsit pe un hard-disk extern, sunt primele în care am surprins-o pe Diana Buluga. O fi o coincidență faptul că spectacolul unei drame cumplite a însemnat începutul unei prietenii care iată, continuă după 15 ani. Au rămas în urmă roluri, mutări, provocări. Acum două seri, la întâlnirea din piața Unirii, am depănat câteva amintiri, printre discuțiile despre vacanțe și proiecte viitoare. Sunt privilegiată să-i fi cunoscut și fotografiat pe mulți dintre actorii trupei de acum a Teatrului Național din Cluj. Las mai jos câteva portrete de actori făcute în ultimii 2-3 ani.
De la studenta timidă care îi cerea autograf lui Marcel Iureș sau Melaniei Ursu, am ajuns iată, femeia care fotografiază actorii noii generații. Da, sunt un om norocos, și frumusețea acestei lumi numită teatru mi se pare un dar prețios în lumea intoxicată de politică, mojicie și incultură. Mulțumesc șansei, actorilor, și timpului care a avut până acum destulă răbdare cu mine.
-ends.
Foarte frumos 🥹
Ai ales un drum in detrimentul altuia si poate acum ai ajuns cumva un pic mai sus, intr-un punct de belvedere care-ti ofera o perspectiva mai ampla asupra actului artistic. Si mai ai si aparatul, care te ajuta sa-l vezi in niste jocuri de lumina pe care ochiul uman ne le percepe.