Văd pentru prima dată Parthenope, cel mai recent film al lui Sorrentino. Mă așteptam deja după La Grande Bellezza la o prăbușire în manierism (chestie confirmată de Youth, de altfel). În vreme ce scriu rândurile astea, filmul merge în alt tab, și cu tot farmecul lui Gary Oldman, încep să mă plictisesc. L.E. - îl las pe mâine, de la minutul 28 încolo. Rețeta cu fata frumoasă din sudul Italiei, care îi face să viseze pe toți bărbații care-i taie calea, s-a cam ponosit după Malena. Și Sophia Loren nu mai are 20 - 30 sau chiar 50 de ani.
Chestia asta m-a făcut să mă gândesc la raportul meu cu repetiția, cu clișeele, cu propriile mele căutări atunci când pozez femei. Fiecare etapă pe care am parcurs-o alături de diverse “muze”, s-a încheiat mai devreme sau mai târziu cu un climax metaforic, dincolo de care lucrurile nu au mai putut fi readuse la punctul acela indefinibil când o imagine capturează momentul decisiv (nu al lui Cartier-Bresson, ci al întâln…
