We (Barely) Made It Through
starea artei contemporane la începutul lui 2025. Gorzo, Sally Mann.
Vestea bună cu care încep este că au trecut cele mai întunecate zece săptămâni ale anului (să nu uităm nici de umezeală - noi, clujenii). Cu chiu, cu vai, ieșim din zona de disconfort a hibernării, asortate în cazul României cu alegerile eșuate și cu îmbuibarea tradițional creștinească de sfârșit/început de an. Dacă ați citit până aici, cu siguranță vă simțiți vizați de ce am scris. Well done.
Ieri a fost ziua Unirii, prilej pentru omul modern să tragă de marginea păturii care acoperă weekendul ȘI peste ziua de vineri. Pentru omul fără minte, a fost semnalul să iasă din casă și să se…înhorească [sic!] cu gașca lui Călin Georgescu, în București. N-aș fi adus în discuție politica, dar ceea ce urmează să scriu are o legătură directă cu brainwash-ul ideologic populist-pășunist.
La MARe (Muzeul de Artă Recentă) s-a desfășurat o expoziție curatoriată de Dan Popescu, care a reunit lucrări din colecția muzeului sub titlul Monstrul, Pătratul și Hohotul. Printre expozanți se regăsesc nume importante din sfera artei contemporane românești - Suzana Dan, Victoria Zidaru, Roman Tolici, Dumitru Gorzo, și mulți alții. La Gorzo însă voiam să ajung. Lucrările lui din expoziție fac parte dintr-un ciclu care a mai făcut valuri la începutul anilor 2000, când artiștii foloseau des și cu ostentație temele și simbolurile sexuale ca limbaj vizual provocator la adresa establishmentului - cam ceea ce se întâmplase de altfel începând cu anii 70 în Viena (Akzionismus) și mai apoi în restul Europei (Yves Klein, Abramovic/Ulay) sau în Statele Unite (Tom Wesselmann, Jeff Koons).
Lucrările lui Gorzo - femei imense - zeițe înzestrate cu falus, sugerează destul de clar învestirea femeii cu putere și caracteristici dominante, într-un peisaj cultural asumat în mod clasic de către patriarhat.
Din păcate, nici în anul de grație 2025, arta nu este primită fără prejudecăți într-un muzeu contemporan, într-o capitală europeană. Lucrarea de la parterul clădirii a fost acoperită în penultima zi a expoziției cu o cuvertură în zona “sensibilă”. Motivul invocat a fost protejarea sensibilităților și pudibonderiilor unor părinți care nu știu să negocieze această imagine în prezența copiilor. Nu mă interesează dacă Gorzo place sau nu, dacă vrei sau nu să ai un Gorzo pe perete. Rafinații vor spune da unui Schiele sau unui Ghenie, și probabil nu lui Gorzo. Asta însă nu știrbește ironia mesajului, și nu justifică cenzurarea lucrărilor pe criterii subiectiv-proletare, ca în vremea lui Stalin.
Mult mai departe de noi, în Texas, în preajma inaugurării lui Trump de acum câteva zile, o expoziție de la Muzeul de Artă Contemporană din Fort Worth (Diaries of Home) a fost luată cu asalt de poliție, care fusese alertată de niște funcționari publici îngrijorați de mesajul subversiv - pornografic și/sau de exploatare a minorilor, transmis de lucrările lui Sally Mann, prezente pe simeze. Pentru cine nu o cunoaște, Sally Mann este una dintre cele mai importante fotografe americane. În decursul unei cariere extraordinar de prolifice, Mann a revoluționat fotografia contemporană, folosind aparate de fotografiat de format mare, și metode clasice de developare, îmbinând creativitatea și explorarea simbolurilor cu o tehnică și o minuțiozitate exemplare. Proiectul Immediate Family, alcătuit din fotografii pe care Mann le-a făcut copiilor ei, documentând viața și întâmplările mundane desfășurate în ferma din Virginia unde aceștia au crescut, au scandalizat la începutul anilor 90 aceleași minți înguste ca și acum.
La vremea aceea, Mann a primit scrisori de amenințare și a fost ținta unor campanii de defăimare în presă, lucru care nu a împiedicat-o să cucerească lumea fotografică într-un mod fulminant și consecvent timp de peste patru decenii. Mann este reprezentată de multă vreme de Gagosian, este autoarea a 11 cărți cu și despre fotografie, și a nenumărate articole și studii publicate în Statele Unite și în Europa, precum și recipienta unor distincții prestigioase. Cu atât mai lamentabilă mi se pare decizia muzeului de a înlătura lucrările ei din expoziție pe baza unui articol de presă dintr-o publicație obscură din Dallas, unde autorul scandalizat și complet neinformat, a tranșat cu mânie și ignoranță lucrările lui Mann ca fiind inacceptabile de a fi arătate publicului. Delirul jurnalistului a fost îndată susținut de un reprezentant al Partidului Republican, care a trimis o scrisoare plină de invective către ziarul amintit.
“If you’re not also focused on upholding moral standards, this kind of degeneracy creeps in, our wonderful museums should be promoting excellence instead of radical perversion.”
“These images are presented under the guise of art, but in reality, they sexualize children and exploit their innocence. This exhibit should be called what it is: child pornography,”
Tarrant County Republican Party Chairman Bo French
Într-un articol din New York Times, pe care mi-aș dori să vi-l pot distribui gratuit (las linkul-cadou aici, sper să poată fi accesat), Sally Mann a descris cu exemple numeroase și cu detalii, felul în care fotografiază, importanța pe care o acordă respectului față de demnitatea subiectelor ei, interacțiunea personală care este pentru ea la fel de importantă ca și rezultatul în sine.
Am citit cartea lui Mann, Hold Still, în 2018. O am la îndemână, pe un raft deasupra biroului meu de acasă, și cu toate că nu am deschis-o demult, undeva în Google Photos am pasaje fotografiate sau transcrise din ea.
Mi-ar plăcea să cred că vremurile idiocrației au apus, dar spectacolul de prost gust de peste ocean mă descurajează pe zi ce trece. Ca să rămân până la final în zona fotografiei, vă aduc la cunoștință că portretul OFICIAL al lui Donald Trump (precum și cel al lui JD Vance) au fost realizate de un fotograf care cu acest prilej a lucrat pentru prima dată cu lumini de studio. Prima dată. Let that sink in. Nu-s o specialistă a fotografiei de studio, deși stăpânesc noțiunile necesare ca să fac portrete corecte, dar rezultatul obținut de Daniel Torok sunt de râsul lumii (iluminare de film horror cu trei surse, dintre care una sub bărbie - un NO-NO absolut, supraexpunere, și să nu mai vorbim despre expresia de criminal cu prolaps palpebral a lui Donnie). Vă rog să vă convingeți aici. Dar iată, sunt zorii unei noi lumi, și va trebui să ne adaptăm din mers, pentru că nu stă planeta în loc pentru nimeni.
Până data viitoare, vă recomand un articol despre controversele pe care inteligența artificială le-a provocat în 2024. Pe curând.
-ends.
Mie mi se pare sensibil bucuria cu care Melania Trump s-a dezlipit de portocală ca să danseze cu altcineva. Eu cum explic copiilor că iubirea de bani se poate dansa doar dizgrațios?
Imi plac fotografiile pe care le gasesc la tine. La un moment dat, un sân descoperit (pe care chiar tu l-ai surprins, daca nu ma insel) m-a fascinat de-a dreptul. Prin urmare, te consider mult mai avizata decat mine in domeniu.
.
Prin urmare, rogu-te, lumineaza un biet muritor (caruia nu-i rusine sa se recunoasca de multe ori batut de arta): ce ar trebui sa vad in lucrarile alea semnate Gorzo? Ce face chestiile alea sa fie considerate arta?... Pentru mine e ca si cum te-as injura aici cu tot ce mi-ar veni la gura - iar daca mi-ai spune ca sunt un bădăran, ti-as raspunde ca n-ai inteles mesajul, ca voiam de fapt sa scot in evidenta trivialitatea lumii care ne inconjoara.
.
Lasand nedumerirea asta deoparte (o chestie care, totusi, ma seaca de mult: unde se trage linia dintre arta si prostie?), cenzura aia e ridicola si absurda.