Am fost la Milano timp de câteva zile. Nu la shopping, ca minigăștile de pisi, ci la văzut frumosul la el acasă. Autentic. Bine mirositor. Plin de povara inevitabilă a istoriei.
S-a nimerit să am cazarea într-o zonă foarte bună, la câțiva pași de MUDEC - care la rându-i este înconjurat de felurite hub-uri artistice, bistrouri pline de hipsteri - și tineri, și mai bătrâni, de cafenele minunate, unde poți bea pecorino, Negroni, Chardonnay sau cafele fucking sublime.
La parterul clădirii unde am stat, pe via Savona colț cu Cerano, se află Murphy’s Irish Pub - pe cât de auster - pe atât de agreat de chefliii locului; noapte de noapte veselia se întinde până spre ora 1 jumate, când ultimii mușterii pleacă acasă fluierând ‘Wild Rover’ sau câte un pic de Celentano.
De fiecare dată când mă cazez în sistem de apartament, mă uit prin casa omului, să încerc să-l cunosc un pic. Spre deosebire de Kramer în Seinfeld, nu mă interesează ce are în dulapurile din baie, ci în rafturile de prin cameră. În multe cazuri, apartamentul e steril, lipsit de personalitate, doldora de obiecte IKEA sau ieftinături de la chinezi. Omul nostru de la Milano însă, avea tablouri cu reproduceri după Edward Hopper, Magritte, și cărți de politică, sociologie și artă; am răsfoit un album de fotografie cu New Yorkul (Reinhart Wolf), un Manet, și un Frank Lloyd Wright. Pe o etajeră, pitit între două cărți mai groase, un album cu ilustrații minimaliste de scaune, a la Perjovschi. Autoarea, Isabella Gaetani Lobkovicz - a oferit cartea cuplului Gege și Anita, “la coppia piu bella del mondo”, în 2016.
În timp ce mi-am băut cafeaua, am răsfoit cartea, și mi-am pus niște întrebări. Cine e Isa, autoarea? E fiica lui Gege (Eugenio, sunt convinsă, pentru ca rețeaua WiFi se numea Eugenio) și a Anitei? E vreo prietenă? De ce, dacă sunt legați emoțional sau genetic, cuplul a decis să lase cartea pe un raft accesibil oricărui străin care doarme în apartamentul lor? Cât contează pentru cineva o carte primită cu dedicație de la o persoană dragă? Poate cartea și-a isprăvit rolul în momentul când ultima pagină a fost citită? Mi-ar plăcea să-mi răspundeți în comentarii ce credeți voi.
Pentru că încă îmi adun mințile și fotografiile după aventura milaneză, postarea asta rămâne scurtă și un pic superficială. Nu închei totuși fără să vă spun despre ce aș vrea să scriu data viitoare: despre cum mi-am împlinit o dorință veche de când lumea: să văd cu ochii mei Pieta Rondanini a lui Michelangelo, despre o expoziție Brassaï excepțională (să nu mai aud slava expoziției Brâncuși de la Timișoara - fraților, suntem încă departe de un eveniment strălucitor ca prezentare, documentare și conținut), despre cafeaua și paharul de prosecco de la Galeriile Vittorio Emanuele, despre expozițiile din Fondazione Prada, despre via Montenapoleone și oamenii care umblă în lungul ei, enfin, despre tot ceea ce nu seamănă cu nimic din fala penibilă a Clujului sau Bucureștiului.
A la prossima!
-ends
Hai să mergem azi cu Celentano, dacă tot l-am amintit mai sus.
😁Io nici nu mai pierd vremea
Rămâi la Milano, mental! E mai bine
Foarte frumos Milano!
In ultimele doua vizite acolo am marcat cate 25 de mii de pasi zilnic pe strazile lui.
Sunt tare curios de segmentul din galerii, cu furnicarul lor de oameni.