Un interviu pentru Coolturalist
(cu multe fotografii)
De data asta mă reped la postmodernism, pentru că o să mă meta-oglindesc în interviul pe care mi l-a luat
. Pun linkul aici, la început, iar mai jos o să preiau câteva fragmente, ca să vedeți în mare despre ce am vorbit. Mi s-a mai întâmplat la început de an să fiu invitată să răspund unor întrebări despre fotografie și despre ce mai fac eu când nu sunt dentist. În cazul de față, Izabella mi-a trimis întrebări care mi-au plăcut, așa că o să fie cam lung de citit. Dacă nu aveți timp (fair enough, și eu citesc pe diagonală zi de zi) interviul e plin de fotografii mai vechi și mai noi.And so it goes.
Fotografia are calitatea de a transfera în două dimensiuni lumea și întâmplările ei, mereu la timpul trecut. De aici apare și seducția pe care o resimțim în fața unei imagini fotografiate. Ne aflăm fără excepție în ipostaza celui care a supraviețuit imaginii din fața ochilor, și acest lucru ne reconfirmă iluzia permanenței și a victoriei efemere asupra timpului.
Suntem asediați sistemic de informație, și suntem depășiți în ce privește asimilarea sau conservarea ei. De aici vine impulsul incontrolabil de a fotografia, de a lua capturi de ecran, de a scana coduri de bare, meniuri, de a fotografia mâncare, cafea, obiecte efemere, și desigur, de a recurge obsesiv la sinistrul selfie, care silește timpul să se fragmenteze într-o manieră schimonosită și lipsită de emoție. În ce mă privește, când lucrez la un proiect pornesc de la niște note pe care le fac de-a lungul timpului în niște carnete cu spirală și copertă neagră, cartonată. Dacă o idee revine și mă urmărește, reiau notele, le trec pe computer, și de cele mai multe ori merg într-o etapă de studiu pe internet sau în cărți, care să îmi lămurească sau întărească (sau chiar să îmi descurajeze) conceptul.
Producția unei fotografii azi nu mai costă nimic, imaginea e preluată instantaneu de un senzor minuscul, se aplică peste ea filtre prefabricate, și prezentarea ei se face nu într-o galerie sau într-un album, ci direct sub sute de mii de ochi care o consumă la fel de rapid. Este vorba despre un comerț virtual lipsit de prezență umană sau de analiză și negociere. Ca orice lucru gratuit, valoarea intrinsecă a fotografiei servite nediscriminatoriu este foarte mică; la fel - și surpriza sau emoția investite în consumarea ei.
Mă fascinează lumina care se schimbă de la o oră la alta (din cauza asta îmi place tare mult să fac fotografii pe malul mării, unde spațiul e lipsit de artefacte și elemente superflue, astfel încât atenția se poate îndrepta doar pe raportul între timp și spațiu. Este cea mai apropiată temă fotografiabilă în două dimensiuni. Dacă mijesti ochii, sau dacă privești într-un punct fix, înaintea ta și a lentilei aparatului, se desfășoară o suprafață interminabilă bidimensională, cu atât mai misterioasă, cu cât privești mai mult spre ea.
În aglomerările urbane mă atrag detaliile și ritmurile structurilor diverse. Am făcut exerciții de fotografiere a unui spațiu dintr-un punct fix spre stânga, dreapta, sus, jos. E surprinzător cât de familiar devine un spațiu aflat la mii de kilometri de acasă, dacă îl abordezi fotografic din perspectiva memoriei afective.
Fiecare artist se lovește sistematic de acel temut “creative block”. Pentru că nu depind financiar de fotografie, mi-am îngăduit poate prea multe renunțări sau mofturi de care nu sunt mândră deloc. Am făcut pauze, am lăsat proiecte în așteptare lungă sau le-am suspendat cu totul. Nu-i bai. Am revenit de fiecare dată, cu o altă idee, sau cu alte forme de expresie. Dacă iubești mediul în care lucrezi, nu poți sta foarte mult departe de el, și hai să fim sinceri, și fotografiile mediocre sunt utile, pentru că nu cred să existe artiști care produc doar capodopere. E o ipocrizie să susții asta, și o dovadă de ignoranță să aștepți acest lucru de la un scriitor sau artist.
Dacă sunteți curioși să citiți mai mult, sau să vedeți mai multe fotografii, vă rog să mergeți la linkul acesta, pe care l-am pus și la începutul articolului.
Pe curând!
-ends
Pentru că un text scris de Crina nu poate fi citit cu pauze din diverse motive obiective sau subiective, cum nici fotografiile nu le poți parcurge fără să-ți acorzi inspirul și respirul necesar atunci cînd ochii se lovesc cu emoție de imagine și (aproape) încremenești sorbind frumosul, abia după destul de mult timp am reușit, în liniște, să citesc și să privesc (recunosc mi-ar plăcea un "live") cu încîntare și emoție, pe alocuri, ceva cu care nu te întîlnești în fiecare zi, și speri să revină cît de curînd.
Mi-a plăcut fraza ( nu doar asta, recunosc) "fotografia are calitatea de a transfera în două dimensiuni lumea și întîmplările ei, mereu la timpul trecut" - și dacă îmi permiți, aș adăuga și poezia (pe care nu o mai scriu de ceva vreme... obiectiv și subiectiv) - fotografia și poezia mereu la timpul trecut.
Cu dor.
Fantastic photos!