Porcul, moaștele și românii

obiceiuri străbune, pentru liniștea sărbătorilor

Hai că e miercuri și încă nu mă enervasem. Am citit articolul (altminteri bine documentat) al unei tinere jurnaliste, despre obiceiul tăierii porcului undeva în județul Sălaj. Într-o notă ușor romanțată, ni se prezintă baba care l-a crescut pe porc din februarie, și l-a chiar botezat Tudorel sau așa ceva. La vremea Ignatului, baba și moșii satului l-au scos pe Tudorică în ogradă, s-au omenit cu o pălincă sau trei, și-au făcut creștinește o cruce, i-au vârât cuțitul în inimă până-n plăsele și apoi s-au apucat gospodărește să-l pregătească pentru halit. N-am scris niciodată despre acest obicei, pentru că mereu am alte chestii mai importante de făcut, dar nimic nu detestam mai mult în copilărie decât perioada asta a anului, când zbieretele agonizante ale purceilor sacrificați printre blocuri în cartierul Gheorgheni se auzeau zecide minute la rând, aproape zilnic. Îmi acopeream urechile cu palmele, cu pernele, plângeam și aveam atacuri de anxietate în toată regula. Înghițeam cu o silă nem…