O dublă și câteva simple.
Farmecul discret al fotografiei.
Am participat aici pe Substack la un fel de ștafetă fotografică internațională cu tema "Double exposure" (dublă expunere), unde fiecare participant expune o rolă de film, apoi o trage înapoi în carcasă, și o trimite unui alt fotograf care expune filmul a doua oară. Rezultatul acestei colaborări merge la developat/scanat, și în final te minunezi văzând ce suprapuneri faine, bizare sau absurde au ieșit. Imaginea de mai jos este cel mai bun exemplu că viața bate filmul (de 35mm, în acest caz). Prima fotografie, făcută în Londra în timpul campaniei electorale de către John Esco's Monochrome Space, îl înfățișează pe Georgică Semineuron într-un afiș electoral; a doua imagine e făcută de mine, avându-l ca subiect pe Teo, căruia i-am făcut 3 portrete la finalul rolei, pentru că nu mai aveam idei cu ce să umplu ultimele poziții.
Până aici e totul fain. De fapt și mai departe e fain, pentru că acest challenge m-a făcut să:
șterg praful de pe bătrânul meu Canon 50E.
comunic cu perfectlight, care are o răbdare de invidiat, având în vedere întrebările adesea inepte pe care i le-am adresat.
aștept cu înfrigurare vreo 3 săptămâni un colet din Londra, cu filmul expus de JE. Cred că mai repede venea cu drona lui Putin.
trag un film de 24 poziții FĂRĂ rateuri, deși mă temeam că o să eșuez, având în vedere că meniul aparatului meu dă serioase semne de oboseală.
reiau legătura cu echipa Grainlab, care sunt THE real deal când e vorba de developat/scanat la Cluj.
mă enervez pe tipa căreia trebuie să-i trimit filmul pe care de data asta eu îl voi expune prima dată, care atunci când i-am spus că n-am putut fotografia întrucât am avut covid, mi-a replicat urgent în email că “nu există covid”. Poate nu întâmplător e sârboaică, s-o fi molipsit de la Djokovic cu teoriile astea cretine.
scriu o nouă postare, motivată de această colaborare.
În altă ordine de idei, pregătesc niște imagini pentru expoziția organizată de UAPR (Uniunea Artiștilor Plastici din România) care va avea vernisajul în weekendul viitor, ca eveniment asociat cu NAG (Noaptea Albă a Galeriilor). Așa se face că am dat o tură lungă prin arhivă ca să găsesc cele mai potrivite imagini pentru tema expoziției (nu se cuvine s-o divulg înainte de vreme, se înțelege). Am mers mult în urmă cu căutările, și am dat peste un set de fotografii excelente făcute în 2021, în zona Colina, unde la acea vreme sa afla în ruină scheletul clădirii ce avea să devină noul sediu al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Mănăștur.
Am pierdut legătura cu fata care mi-a pozat, dar câteva dintre imagini continuă să mi se pară relevante pentru ce fac de mulți ani - căutarea echilibrului între imagine și memorie, atunci când vorbim despre portret și identitate.
Last, but not least, vreau să reiterez exasperarea mea când vine vorba despre narcisism, proastă creștere, kitsch și ostentație în social media. Aș introduce o lege care să prevadă penalități serioase pentru cei (dar mai ales cele) care își pozează picioarele pe șezlong, își fac șiruri infinite de selfies, și râd ca proștii/proastele în poze, ca să nu mai aduc vorba despre portretele realizate cu ajutorul chatboților. Musai să-l citez aici pe un prieten de pe Facebook, care a scris așa:
Doamne, ajută inteligenței artificiale,
că tare greu ne-a fost să fim proști fără ea... (C.K.)
Și pentru că am vorbit despre drone, nu pot lăsa să treacă netaxat faimosul de-acum haiku al roboțelului netuns ce ocupă fotoliul de la Cotroceni, rostit în legătură cu zburătoarea ciudățenie care a survolat România acum câteva zile.
Pe curând.
"Nepunând mâna pe ea
nu putem ști ce avea
înăuntru". (Nicușor Dan)
-ends.
Super treaba, felicitări! In lumea asta agitată de nimicuri si de războaie, ce faceti voi arata ca parca nu e totul pierdut!
rezultatul colaborarii cu john arata super! succes cu expozitia!