Am fost acum câteva zile la o întâlnire cu fotografi, unde au fost prezentate două portofolii foarte bune. În cazul primei prezentări, am fost lăsați să privim în tihnă imaginile, fotografa a dat doar mici informații despre locație, eventual contextul în care s-a făcut o fotografie sau alta, sau detalii despre alegera culorii în locul monocromiei sau dimpotrivă, preferința pentru alb-negru în alte situații. Al doilea vorbitor, în mod cert o fire introvertă, a preferat să explice fiecare fotografie, de ce i se pare bună compoziția, unde să ne uităm, ce face personajul din imagine. Poate am zăbovit eu prea multă vreme printre fotografi, sau poate am obosit pur și simplu în fața invaziei infernale de workshopuri, tutoriale, webinare, dar efectiv nu mai am răbdare să mi se spună CUM să mă uit la o imagine. Cu regretul că am ratat probabil o serie mai lungă de fotografii bune, am plecat din sală după vreo 15 minute. Și acum, să vedem cum se leagă această întâmplare cu ceea ce vreau să scri…
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Scribbles and Sketches to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.