Am fost acum câteva zile la o întâlnire cu fotografi, unde au fost prezentate două portofolii foarte bune. În cazul primei prezentări, am fost lăsați să privim în tihnă imaginile, fotografa a dat doar mici informații despre locație, eventual contextul în care s-a făcut o fotografie sau alta, sau detalii despre alegera culorii în locul monocromiei sau dimpotrivă, preferința pentru alb-negru în alte situații. Al doilea vorbitor, în mod cert o fire introvertă, a preferat să explice fiecare fotografie, de ce i se pare bună compoziția, unde să ne uităm, ce face personajul din imagine. Poate am zăbovit eu prea multă vreme printre fotografi, sau poate am obosit pur și simplu în fața invaziei infernale de workshopuri, tutoriale, webinare, dar efectiv nu mai am răbdare să mi se spună CUM să mă uit la o imagine. Cu regretul că am ratat probabil o serie mai lungă de fotografii bune, am plecat din sală după vreo 15 minute. Și acum, să vedem cum se leagă această întâmplare cu ceea ce vreau să scriu azi.
Fotografia clasică, în forma în care ne-am obișnuit să o consumăm, detestăm sau venerăm, este pe cale de dispariție. Nu ca mesaj, ci ca tehnică și abordare. Puriștii vor ține cu dinții în continuare de argumentul deja prăfuit, cum că termenul în sine, preluat din greacă, e limpede și lipsit de echivoc - fotografie /φωτογραφία - scriere cu ajutorul luminii. Pe acești analiști vehemenți îi rog să nu citească mai departe, pentru că voi cădea în păcatul blasfemiei fără să țin seamă de sensibilitățile dumnealor.
În mediul online, segregarea dintre tradiționaliști și cei care îmbrățișează (uneori cu prea mare entuziasm) tehnologia digitală de generare și editare a imaginilor, se intensifică pe zi ce trece. Argumentele pro și contra ale fiecărei tabere sunt ridicate la fileu cu pasiune și, așa cum suntem deja obișnuiți din grupurile de fotografi, insultele și atacurile la persoană curg în neștire, spre deliciul celor care participă pasiv, cum fac eu. La drept vorbind, mi se pare mult mai interesant să văd certându-se fotografi sau artiști decât politicieni, politologi sau influenceri și vedete. În vreme ce aceste dispute se amplifică prin bulele din rețelele de socializare, oamenii deștepți de la Adobe, Google, Meta și OpenAI lucrează de zor la noi modele de limbaj artificial menite - zic ei - să ne ușureze viața și munca; în paralel, utilizatorii platformelor de inteligență artificială folosesc - inspirat sau nu, după cum se va vedea mai jos - aceste resurse care până acum vreo doi ani păreau science fiction.
Într-un articol recent publicat de Frontiers, (Cellular functions of spermatogonial stem cells in relation to JAK/STAT signaling pathway), absolut toate imaginile folosite pentru ilustrarea studiului au fost generate cu ajutorul AI. Dincolo de semnele de întrebare care se nasc legate de credibilitatea publicației Frontiers, care a menționat inițial că articolul este peer-reviewed (între timp, la presiunea creată de revolta cititorilor, articolul a fost retras), rămâne în discuție problema drepturilor de autor și a limitei care în prezent nu există, și mi-e greu să cred că vreo legislație din lumea asta va putea să o impună - între sursele imaginate cu ajutorul AI și cele documentate corespunzător, în presa de orice fel, de la tabloide la reviste de știință.
În aceeași notă, acum câteva zile, OpenAI au lansat SORA - un model evoluat de inteligență artificială de tip text-to-video. Sora nu este încă disponibil pentru public, doar pentru developeri și pentru un număr mic de graphic designeri aleși de compania care l-a creat pentru a-l testa, dar în curând va fi lansat pe piață, probabil contra unui abonament. Se înțelege că problemele de credibilitate și de moralitate vor crește exponențial, pentru că deja avalanșa de deep fakes (cel mai celebru și recent fiind cel al clipurilor pornografice false cu Taylor Swift) este alarmantă și tot mai greu de controlat. În urmă cu câțiva ani, Adobe a intenționat să scoată pe piață un model AI pe nume VoCo, descris ca un “Photoshop pentru audio”, dar din pricina îngrijorării că software-ul, intrat pe mâna cui nu trebuie, ar putea să pună literalmente orice vorbe în gura oricui (ar fi fost vizați politicienii, mai ales), lansarea produsului a fost anulată, deși unele capabilități au fost ulterior incluse în Premiere Pro, în 2023. Nu știu de ce nu s-a aplicat același principiu al eticii și la SORA.
Citind aproape zilnic știri despre AI, mai ales pentru că mi se pare mult mai util să-ți faci prieten balaurul, decât să încerci să-l anihilezi, mă întreb de fiecare dată DE CE asociem mereu progresul tehnologiei cu apocalipsa și cu posibile nenorociri care s-ar putea abate asupra omenirii? Înainte să trag concluzia că întrebarea este retorică, mărturisesc că și eu mă amuz înlocuind chipuri generate de Midjourney cu portrete de politicieni, personaje ficționale sau actori, pentru că accesul la fructul până de curând interzis al imaginației literalmente fără margini, este foarte seducător.
Lăsând gluma la o parte, comunitatea europeană a cedat în cele din urmă, după mai bine de doi ani de dezbateri, și a semnat AI Act - cel mai cuprinzător set de reguli care va guverna siguranța și utilizarea AI și va modela industriile globale, inclusiv cea militară. Comisarul UE, Thierry Breton a declarat că Legea AI "promovează, de asemenea, inovația în Inteligența Artificială de încredere (*trustworthy* e cuvântul folosit de Breton)" și sprijină companiile AI, oferindu-le "un mediu de reglementare predictibil". Vorba românului, om trăi și om vedea.
Cât despre mine, n-am găsit încă o utilizare indispensabilă a platformei Midjourney pentru ceea ce fac eu în fotografie, dar am putut să creez câte un mood board sau o eboșă de pornire pentru niște viitoare proiecte fotografice. De pildă, pentru că am vorbit despre aberații ale științei, iată aceste grafice care ilustrează funcționarea unui organism celular, în stilul lui Hieronymus Bosch.
În concluzie, cred că beneficiul cel mai mare legat de democratizarea utilizării AI este faptul că odată intrat în lumea ChatGPT sau text-to-image, ne apropiem cumva de starea de “lucid dreams”. Și chiar așa, ce poate fi mai fascinant decât să poți jongla simultan cu realitatea și imaginația doar cu ajutorul unei tastaturi și al unui ecran. În plus, mie mi-este clar că din păcate, parafrazându-l pe Balzac (“cafeaua îl face pe omul deștept și mai deștept, iar pe omul prost, și mai prost”), cu siguranță că și proliferarea modelelor AI o să taie dur în carnea multor artiști, scriitori și designeri slabi, și-i va lăsa fără o pită, dacă nu vor reuși să se reinventeze cu ajutorul acestor unelte deloc diabolice, dar periculoase în mâinile inepților.
*vă reamintesc că textele mele de pe Substack pot fi citite în corpul emailurilor, dar ca să vedeți imaginile mai bine, e recomandabil să dați click pe titlu și să citiți în browser.
Muzica de azi vine de la Max Richter, din albumul Three Worlds, inspirat de scrierile Virginiei Woolfe. Superb.
-ends
DE CE asociem mereu progresul tehnologiei cu apocalipsa și cu posibile nenorociri care s-ar putea abate asupra omenirii?
.
...pentru ca oamenii nu cred in ei insisi. Iar istoria ne demonstreaza ca au dreptate, pentru ca pana acum nu ne-am aratat a fi demni de incredere.
Textul "DE CE asociem mereu progresul tehnologiei cu apocalipsa și cu posibile nenorociri care s-ar putea abate asupra omenirii?" (chiar daca ai scris ca intrebarea e retorica) mi-a generat imaginea unui copil la volanul unei masini de curse. Exact cum scrii mai pe final, aceasta unealta, daca e pe mana cuiva nepregatit, poate fi periculoasa.