Flori, fete, filme, cărți
Steaua, Sally Mann și fotografii noi-nouțe.
Săptămâna trecută am primit o înștiințare cum că:
echipa de monitorizare CTIMMT Cluj-Napoca va începe activitatea de monitorizare a societății dvs. în conformitate art. 7 din Ordinul M.A.T. NR. 1111 din 23.06.2022 cu completările si modificările ulterioare, coroborat cu art.9 lit. d) și e) din Acordul de Finanțare nr. RUE S-1933 având ca obiective: […]
În esență, era vorba despre verificarea faptului că am respectat toate condițiile din acordul de finanțare pe care l-am semnat când am accesat niște fonduri europene ca să-mi cumpăr o parte din echipamentele medicale din clinică. Au venit cei doi inspectori, un bărbat înalt, destul de uzat în funcția asta încât să-mi povestească câte ceva despre pisica lui, și să afirme, spre finalul întâlnirii că “vă dați seama că am lucruri mai bune de făcut cu care să-mi ocup timpul decât să verific numere seriale”. Amen, bro. Alături de el, o tânără cu un look desprins din filmele franțuzești ale lui Godard/Varda: minionă, cu beretă roșie înclinată șic pe o parte, poșetuță mică roz, asortată cu rujul, și un pardesiu pepit strâns în talie cu o curea de piele. Timidă, abia de avea curajul să se uite direct la mine; pe tot parcursul inspecției a strâns obsesiv în mână procesul verbal de acum doi ani, bifând cu grijă fiecare căsuță, în timp ce repeta aproape în șoaptă fiecare șir de litere și cifre - A-R-1 - W - 3156, pardon 7, da, e în regulă. O jumătate de oră și jumate de litru de transpirație mai târziu, ne-am despărțit cu strângeri de mâini, felicitări, mulțumiri și urări de sărbători fericite.
Și cum după faptă, și răsplată, am încheiat ziua și săptămâna cu o Secret Santa party împreună cu medicii clinicii. Prosecco, pizza, cadouri, pupături și (în ce mă privește) o răsuflare de ușurare că am dovedit și anul, și proiectul ăsta care m-a ținut captivă timp de doi ani.
Între timp, mi-au sosit revistele de la editură. Vă spuneam în newsletter-ul anterior că am avut ocazia să-i dau un interviu lui Radu Toderici pentru Revista Steaua 11/12 din 2025; acest număr dublu este ilustrat cap-coadă cu fotografii din portofoliul meu. Calitatea grafică este meh în interior, cel puțin din punctul de vedere al pretențiilor fotografice, dar copertele și editarea sunt impecabile, mulțumesc încă odată pentru așa un feature fain și generos. Revista se poate cumpăra de la punctele InMedio în toată România. Mulțumesc Substackărilor Andrei C. și Sergiu Toader, care au găsit-o și au cumpărat-o la Iași și respectiv la București, și au apucat s-o răsfoiască.
Dacă am ajuns la capitolul cărți, bucuria cea mai mare din contextul exasperant al cumpărăturilor fără sfârșit care sufocă (cel puțin pentru mine) tot spiritul umanist/împăciuitor al sărbătorilor de Crăciun, a fost coletul de la nu-știu-care librărie online, în care am găsit - frumoasă și amețitor de bine-mirositoare a cerneală de tipar - cartea lui Sally Mann, Art Work.
Am văzut deja recenzii ale volumului, chiar și aici pe Substack. Nu le-am luat în seamă, pentru că I want to go fresh in. Recunosc că am citit doar câteva pagini, pentru că se încadrează în categoria cărților care nu vrei să se termine. Ever. O iubesc pe Sally Mann de cel puțin 15 ani, cam de când m-am apucat și eu mai serios de fotografie. Cred că fără un strop de nebunie, un strop de alcool și un strop de talent, nu poate exista niciun fel de creativitate. Sally Mann a zis-o (two fingers of bourbon), eu o confirm, și citesc, citesc, scriu, citesc, scriu, apoi mai pun mâna pe un aparat foto și declanșez, ca să am despre ce să scriu, citesc, scriu. O să revin cu siguranță aici cu un text despre acest volum; nu știu când, dar o s-o fac, pentru că au devenit extrem de rare momentele în care găsesc conținut de valoare în haosul guvernat de nimicnicia rețelelor sociale, chat-boților și inteligenței artificiale.
Am fost invitați într-o seară la Mircea Bravo. Nu e genul de chestie cu care țin să mă laud, pentru că a fost o vizită foarte discretă și personală, dar o amintesc pentru că am profitat de ocazie să recuperez din arhivă și să imprim A3 pentru ei, o fotografie pe care i-am făcut-o soției lui acum doi ani. Imaginea face parte din proiectul meu Oshibana, încheiat cu o expoziție personală la Cluj, în iunie 2023.
Cele două săptămâni din decembrie mi-au prilejuit și două ședințe foto. Una în care am fost ademenită ca să pozez câteva ținute ale unei creatoare de modă din Cluj, Csilla Lajtar, și care mi-a dat ocazia să lucrez din nou cu actrița Teatrului Național, Patricia Brad. Fotografiile sunt înclinate spre fashion, e adevărat, dar am reușit să strecor și câteva portrete pe care cel mai probabil le voi păstra în portofoliu, pentru că Patricia are unul dintre cele mai expresive chipuri pe carele cunosc. Am senzația că aș putea să fac fotografii interesante cu ea și pe Lună, și la pușcărie, și la coadă la impozite.
Iată mai jos un exemplu:
“𝐷𝑒 𝑐𝑒 𝑑𝑖𝑚𝑎𝑛𝑐ℎ𝑒, 𝑙’𝑒𝑛𝑓𝑎𝑛𝑡 𝑑𝑜𝑛𝑡 𝑛𝑜𝑢𝑠 𝑟𝑎𝑐𝑜𝑛𝑡𝑜𝑛𝑠 𝑙’ℎ𝑖𝑠𝑡𝑜𝑖𝑟𝑒 𝑑𝑒𝑣𝑎𝑖𝑡 𝑟𝑒𝑣𝑜𝑖𝑟 𝑙𝑜𝑛𝑔𝑡𝑒𝑚𝑝𝑠 𝑙𝑒 𝑠𝑜𝑙𝑒𝑖𝑙 𝑓𝑖𝑥𝑒, 𝑙𝑒 𝑑𝑒́𝑐𝑜𝑟 𝑝𝑙𝑎𝑛𝑡𝑒́ 𝑎𝑢 𝑏𝑜𝑢𝑡 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑗𝑒𝑡𝑒́𝑒, 𝑒𝑡 𝑢𝑛 𝑣𝑖𝑠𝑎𝑔𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑒𝑚𝑚𝑒.” (Chris Marker - 𝗟𝗮 𝗝𝗲𝘁𝗲́𝗲)
Am văzut ieri dimineață o postare cu câteva imagini din 𝗟𝗮 𝗝𝗲𝘁𝗲́𝗲. Fotografia asta, în care apare Patricia, mi-a apărut câteva clipe mai târziu în Lightroom. Nu există coincidențe, se știe; transferul de stare este condiționat doar de asocierea indescriptibilă dintre memoria imperfectă și procesul cognitiv care o recuperează subiectiv prin intermediul fotografiei.
(În treacăt fie spus, mi-aș dori ca pozele mele EDITATE să nu fie ciopârțite și re-editate de cei/cele care au acces la ele. Wishful thinking, știu, când toți suntem fotografi și editori cu Snapseed).
În cele din urmă, iată și câteva fotografii de la a doua ședință foto, realizată aproape exclusiv în studio, cu Maria Pandrea (o altă actriță, de data asta aflată la început de carieră). Și Maria mi-a fost model în Oshibana, iar acum m-a rugat să îi fac câteva fotografii pentru casting-uri și socials.
Cam asta am reușit să adun azi pentru newsletter. Dacă n-ați făcut-o, vă recomand să vedeți pe Netflix documentarul despre cei 100 de ani împliniți de revista New Yorker. Asta apropo de textul meu despre Herzog al lui Saul Bellow, și comunitatea de evrei din Big Apple. Fain, inspiring, cool. Atât de cool încât mi-am prelungit cu un an abonamentul la ei. Pe curând.
-ends
This is delightful as always, Crina! congratulations on your publication!! Stunning images - especially the last two models.