Ce mai zice/Nietzsche Zarathustra
O simfonie discordantă a realității - Çağlar Yiğitoğulları
Atenție - dacă ai primit acest articol în email, îți recomand să-l citești într-un browser (dai click pe titlu), pentru o experiență vizuală optimă.
Cred că au trecut vreo doi ani de când am vorbit prima dată pe messenger cu Çağlar Yiğitoğulları, regizorul spectacolului despre care scriu în acest articol. Intermedierea a făcut-o Diana Buluga, în perioada în care el monta un spectacol pentru Teatrul Național din Cluj, și la care mă invita ca spectator și fotograf. Am ratat întâlnirea, pentru că eram plecată în concediu. Anul ăsta, în primăvară, la fel. Finalmente, săptămâna trecută am primit o nouă invitație la vizionarea premergătoare premierei unui one-man show, Așa Spune Zarathustra, pe care Çağlar l-a montat la REACTOR de creație și experiment.
Zi de august, faină. Cald și nu foarte, senin și liniște, ultimele zile în care mai poți savura orașul fără mașini de mămici și tătici care își poartă odraslele de-a lungul și de-a latul Clujului la școli și activități de tot felul. Când am ajuns în curte la Reactor, lumea începuse să se adune.
Ultima dată când am fost acolo era în pandemie, pe timp de iarnă, cu scopul de a-l fotografia pe Radu Dogaru pentru promovarea unui spectacol montat (cred) de Doru Taloș. Acum, Radu e actorul pe care ne-am adunat să-l vedem jucând acest performance. În public - studenți, prieteni ai Reactorului, cum le place să-și spună, dar și colegi de la TNC - Diana Licu, Irina Wintze și Miklos Bacs.
Am intrat pe la 19.10 în sala a cărei scenografie arăta ca un labirint geometric din umbre și lumină. Am trăit cele 50 de minute de spectacol într-o atmosferă care transcende categoria teatrului tradițional. Radu Dogaru își folosește corpul ca pe un instrument versatil, transformând scena minimalistă (un cub negru divizat în pătrate iluminate secvențial de becuri slabe) într-un spațiu al suferinței și revelației. Actorul nu îl citează pe Nietzsche; îl strigă, îl urlă, îl convulsionează.
Radu Dogaru reinterpretează tema nietzscheană din "Așa grăit-a Zarathustra" cu fiecare element al corpului său. Sub regia lui Çağlar Yiğitoğulları, acest one man show devine un manifest explicit împotriva conformismului și violenței contemporane, care transformă filozofia nietzscheană într-o experiență senzorială devastatoare. Filozoful german susținea1 existența a două tipare fundamentale în moralitate: moralitatea omului de turmă, a sclavului, și moralitatea supraomului, a stăpânului, a omului liber, iar Radu Dogaru pare să încarneze în spectacol această luptă interioară a supraomului care refuză să se supună. Referințele subtile dar clare la agresiunea din Gaza se leagă natural de critica nietzscheană la morala creștină ca o morală a resentimentului. Momentele cu cârligele de haine prinsе pe față sunt de o brutalitate poetică uluitoare – o metaforă vizuală pentru felul în care societatea ne schimonosește și ne ține captivi în propriile prejudecăți.
La tabloul unde actorul se zvârcolește în colțul sălii, publicul nu rămâne indiferent. Acest performance este teatru cu impact foarte personal. Reacțiile din sală – empatie, tulburare, emoție intensă – mi-au confirmat acest lucru. Publicul devine progresiv martor și complice al unei metamorfoze spirituale care se consumă în fața ochilor. Spectacolul lui Çağlar Yiğitoğulları și Radu Dogaru în loc să ofere răspunsuri, te trimite acasă cu multe îndoieli, dar și cu bucuria că ai fost martorul unei forme de curaj artistic rar întâlnit în teatrul contemporan românesc.
Înregistrarea audio cu nechezatul calului care revine ca leit-motiv în spectacol, în timp ce pe scenă se consumă o agonie umană, creează un paralelism tulburător. Calul fermecat, simbolul puterii vitale în filosofia nietzscheană – devine martor al prăbușirii civilizației umane, fiind și el sacrificat în cele din urmă ca ultimă bornă a comunicării cu divinitatea. La fel, coloana sonoră – o alternare între muzica electronică asurzitoare și acordurile de chitară interpretate live de Radu Dogaru, invadează sala. Sunetul devine personaj, devine agresiune, devine terapie. În momentele de maximă intensitate, muzica și urletele actorului se contopesc într-o incantație a unei lumi în dezintegrare.
"Așa Spune Zarathustra" de la REACTOR nu este un spectacol pentru toată lumea. Este teatru care deranjează, care obligă la reflecție, cu atât mai mult acum, când arta devine din ce în ce mai domesticită de teama publicului care se ofensează mult prea ușor. Astfel de performance-uri sunt foarte necesare, pentru că ne reamintesc că teatrul poate fi încă un act subversiv, o formă de rezistență spirituală. Spectacolul va avea primele reprezentații în 4 și 6 octombrie, la Reactor.
L-am rugat pe Çağlar Yiğitoğulları, în timp ce i-am făcut câteva portrete după spectacol, să-mi spună câteva cuvinte despre arta lui, ceva ce nu găsesc pe site-ul lui personal. Am căzut de acord că cel mai bine ar fi să-mi dea un text scris în limba lui maternă, limba turcă, și iată ce am primit (traducerea în engleză îi aparține tot lui).
Türkçe'de "az" AZ diye yazilir. Anlam olarak az ama iki harf arasinda bütün alfabe var. Benim yaptigimda aradaki harfleri kullanarak kendi hikayelerimi yazmak aslinda.
In Turkish, "few" is written as AZ. The meaning is "few", but there is the entire alphabet between two letters. What I actually do is write my own stories only using the letters in between. (Çağlar Yiğitoğulları)
Çağlar Yiğitoğulları,2 născut în 1977 la Ankara, este un artist preocupat de cunoașterea și forțarea limitelor fizice, animat de credința că în societatea modernă artistul este cel care a preluat rolul de Șaman, având puterea de a trezi conștiința adormită a omului modern. Regizorul turc, recunoscut ca "un actor fizic promițător care se remarcă prin munca sa îndrăzneață" și apreciat de Jan Fabre pentru "o muncă foarte bună și fără compromisuri, cu o încărcătură emoțională extraordinară", și-a construit reputația pe performance-uri care sfidează limitele convenționale.
Cu o experiență internațională solidă – rezidențe artistice la Münchner Kammerspiele în 2021 și Villa Waldberta Munich în 2010, unde a realizat performance-uri radicale precum cele zece zile de rostogolire prin străzile Münchenului – Yiğitoğulları aduce o perspectivă unică asupra teatrului contemporan. (text preluat din surse externe)
AZ as in "few", but in fact the whole alphabet is in there. Excelent!
Crina, these are incredible portraits!! the "discordant symphony of reality" seems incredibly compelling!