Cariatidele din Sibiu
un joc pentru turiști blazați
Fiecare zi din primele șapte ale acestui an mi-a început cu o fotografie din Sardinia, pe care o am ca fundal atunci când deschid computerul. Old school cum sunt, scriu și postez pe bloguri și site doar de pe desktop. Laptopul e rezervat muncii de la clinică și intervalelor pasive dintre pacienți, în care citesc știrile sau scrollez pe social media, iar tableta - pentru Netflix și muzică. A opta zi a fost diferită, pentru că am avut de mers la Poliție pentru o adeverință. Mă feresc cât pot să calc pragul instituțiilor de stat. Mirosul familiar, îmbâcsit, angajații care - dacă nu stau imobili pe scaune uzate -plimbă agale dosare și hârtii dintr-o cameră într-alta; podelele jegoase (în clădirea de ieri, o femeie de serviciu dădea pe jos cu un mop murdar și năclăit în zoaie, ocolind cu dexteritate bradul de Crăciun din plastic care se sprijinea într-o rână de peretele holului). Funcționarii din biroul unde aveam programare, o femeie blondă, cu ochelari severi cu ramă neagră și un ruj roșu spectaculos, potrivit pentru galele Golden Globes și un bărbat solid, cu voce de preot ardelean, au intrat în încăpere la 8 fix, și au reușit să-și aplice mina de bugetar țâfnos la ora 8 și un minut. Jur că, deși n-aș cumpăra nici măcar făina din care Ciolacu face covrigii, faptul că anumiți bugetari vor fi futuți la buzunar de ordonanța cu nume de jucărie, mă bucură ca o tabletă de Nurofen după o noapte de chef.
Moving on.
Bun. V-am promis o relatare despre Sibiu pe lumina zilei. Contextul este următorul. E iarnă, e final de an (30 decembrie), ai văzut orașul de zeci de ori pe vreme senină și caldă, cu prieteni care au plecat departe sau și mai rău, au plecat de tot. Trebuie să faci ceva care să te țină departe de căsuțele de lemn din Piața Mare și de muzica festivă din boxele Târgului de Crăciun. În lipsă de alte idei (la Brukenthal era închis, și recunosc că nu eram prea motivați să pierdem ore lungi într-un muzeu) am intrat pe Booking să caut recomandări, și am găsit acest quest interactiv:
Long story short - pe la orele 12 ne-am dat jos din Bolt în fața statuii lui George Barițiu, și am pornit în căutarea celor 15 puncte marcate pe traseul ghidului medieval. Drumul ne-a purtat de la Biserica Luterană spre Casa Calfelor, Biserica Ursulinelor, Casa cu Cariatide, Podul Minciunilor și alte locuri mai mult sau mai puțin cunoscute sau vizitate în anii trecuți.
Pe la mijlocul turului ne-am oprit să mâncăm în Piața Mică, la un restaurant care mi-a amintit de micile trattorii faimoase din Napoli sau Roma (mă gândesc acum specific la Leon d’Oro, din Piazza Dante). Mâncare excelentă, vin bun, toaletă suspect de curată, servire impecabilă, vibe casual, fără fițe. Prin comparație, La Turn am fost profund dezamăgită în seara aceleiași zile.
Fotografiile pe care le vedeți în acest blog nu au legătură cu cronologia questului medieval, întrucât pentru mine estetica e mai importantă decât documentarea riguroasă a unui traseu.
Atenție - pentru cei care primiți postarea pe email, conținutul este azi incomplet, dacă vreți să vedeți toate fotografiile, vă rog să accesați blogul în aplicație, cu un click pe titlul lui.
Departe de mine gândul de a face sugestii de călătorie altora. Eu însămi sunt un turist bicisnic, mă pregătesc puțin și în grabă înainte de a vizita locuri noi, lucru pe care mereu ajung să îl regret. Vă recomand totuși, dacă aveți drum prin acest oraș, să sacrificați două ore și jumătate (și zece euro) pentru o experiență care pe lângă rolul informativ, te face să te simți ca un puștan, căutând indicii, berze, cupole sau inscripții.
N-ai cum să ocolești sau să te faci că nu observi “ochii” de pe acoperișurile caselor vechi din Sibiu (am mai scris despre asta data trecută când am fost aici). De data asta nu am mai trecut prin Pasajul Scărilor pe urmele lui Lee Miller, dar i-am văzut peste tot, chiar mai des decât de obicei, pentru că eram cu privirea mereu pe sus, în căutarea indiciilor din jocul interactiv. Cred că în fotografia următoare l-am prins pe cel mai mare dintre ei.
Spre finalul traseului, pașii ne-au purtat spre “Cea Mai Frumoasă Stradă din Sibiu” (strada Cetății), unde ne-am întâlnit cu (probabil) Cea Mai Simpatică Pisică din Sibiu (alături de Mihăiță, pisica tuxedo de la Weinkeller), care a dus ignorarea lumii trecătoare la rang de artă. Nu știu cum îl cheamă, eu zic însă că e un socratic autentic.
Intenționam să scriu puțin despre cărți și filme pe care le-am citit/văzut, dar uite că Sibiul mi-a ocupat destul de mult spațiu, așa că o să las pentru data viitoare niște recomandări din categoria don’t blink, or you’ll miss it. Pe curând!
-ends
Muzica de azi vine de la Awkward Corners.
Pentru poze rapide, hit-and-run, facute cu telefonul, al caror scop este doar sa documenteze pentru Substack & friends o plimbare o varianta practica e o aplicatie free care pune automat pe fiecare poza locatia in forma unui watermark ca "52.99142169 -6.98907334" plus eventual numele localitatii.
E practica pentru cei iti vad fotografiile si care doresc sa vada pe harta locul exact unde a fost facuta poza. Introduc pozitia de mai sus in google maps si sunt acolo. Introduc pozitia tuturor pozelor din postul tau care mi-au placut si atunci cand ajung in Sibiu am un traseu la cheie.
Și eu mă pregătesc puțin înainte să mă duc într-un loc nou, dar o fac deliberat. Așa am ocazia să fiu surprinsă și să am curiozitatea să descopr la fața locului chestii pe care poate le-aș sări sau evita dacă le-aș găsi într-un ghid turistic.
Fain, fain, fain cum ai povestit. Îmi vine să mă urc în mașină și să mă duc la Sibiul pe care-l iubesc și l-am vizitat de zeci și zeci de ori de când eram copil. :)