Amintiri din Politika

11 ani de pedalat în Evvia.

Era vara anului 2013 când am trecut pentru prima dată pragul casei din Politika. Un sat liniștit din Grecia, ascuns de ochii turiștilor obișnuiți, unde un bun prieten din facultate își găsise refugiul perfect. Casa de vacanță, proaspăt cumpărată și renovată, la care am ajuns după un drum întortocheat printre două localități aflate în sudul insulei Evvia, ne aștepta sub o perdea de viță de vie, înconjurată de grădina îngrijită, plină de măslini, lâmâi și rodii, un loc numai bun pentru povești lungi sub cerul veșnic senin al Mediteranei.

Îmi amintesc perfect acea primă vizită. Amicul nostru, mândru de achiziția recentă, ne-a arătat fiecare cotlon al casei și grădinii. Soția lui pregătise tot felul de specialități grecești, pe care le-am savurat pe îndelete până târziu în noapte.

După vreo două zile de investigat împrejurimile, ne-am lămurit că cel mai bun mijloc de transport între sat și faleză este bicicleta. Așa se face că în fiecare dimineață, ritualul nostru a inclus un traseu de la care foarte rar ne-am abătut în verile petrecute acolo. Înainte de toate, verificam roțile bicicletelor rezemate de zidul casei și apoi porneam înspre mare pe drumul șerpuit printre măslini bătrâni. Roțile mai derapau din când în când peste pietricelele albe ale cărării înguste, înainte de ieșirea la drumul asfaltat care mărginește plaja. Mirosul de măslini și ierburi sălbatice în aerul încă răcoros al dimineții se suprapunea cu sunetul sacadat al cicadelor.

Treceam de fiecare dată pe lângă casa lui Anton, un grec morocănos, care la pensie se mutase din Chalkida aici, cu mulți ani în urmă. În dreptul casei lui, drumul devenea brusc foarte abrupt și plin de hârtoape, așa că eu coboram de fiecare dată de pe bicicletă (Teo, mai viteaz decât mine insista să rămână pe roți, și era de câteva ori să eșueze în gard); profitam de ocazie să arunc o privire fugară în curtea lui, prin spațiile dintre barele porții. Înăuntru era un amalgam perfect de haos și exuberanță mediteraneeană - scaune, vase pentru ulei de măsline, coșuri de nuiele. Uneori îl zăream pe Anton lucrând printre trandafirii lui și atunci schimbam un salut scurt - “Yassas”, “yassas, kalimera”, el bucuros probabil să audă o altă voce decât a nevestei, noi - fascinați de povestea unui om care renunțase la oraș pentru a trăi această viață simplă.

Drumul coboară de la Anton lin către micul port, unde bărcile pescarilor se leagănă încet în ritmul calm al mării. Copiii localnicilor pescuiesc de pe digul îngust, în timp ce bătrânii satului își ocupă locurile obișnuite la umbra copacilor vechi cu crengi noduroase din fața tavernelor. Am prins aici ani în care cu greu găseam loc la mesele pătrate din lemn, dar am prins și vara târzie a lui 2020, când pandemia (căreia, într-o combinație de o ironie macabră i s-au adăugat două zile de inundații cu alunecări de teren) a golit sudul insulei Evvia de turiști, și nu odată a trebuit să ne gătim mâncarea acasă, pentru că toate bistrourile de pe faleză erau închise.

Invariabil, la prânz ne opream la taverna Faros. Moșul Yorgos, proprietarul cu păr alb-argintiu mereu ciufulit și chipul traversat de riduri maronii, ne întâmpina mereu cu aceeași exclamație veselă în greacă - ela, ela maifrends! Nu înțelegeam toate cuvintele, dar zâmbetul și gesturile lui erau îndeajuns de explicite. În tinerețe, fusese marinar, și a navigat des la Constanța. Româna a rămas pentru el un grai misterios, așa că reușeam să povestim într-un amestec de engleză, greacă și foarte multe interjecții și gesturi ample. Înainte să apucăm să cerem ceva ospătarilor, pe masă apărea deja o carafă de retsina rece sau, când omul nostru avea chef de vorbă, trei păhăruțe cu tsipouro și gheață. "Kalimera, filoi mou!"

La Faros, orele se numără an de an după Radio Enea. Mesele simple, scaunele vechi din lemn, care de-a lungul anilor au fost înlocuite cu unele mai moderne, copacii uriași cu umbră deasă și priveliștea neîntreruptă către mare, alcătuiesc un cadru perfect pentru un prânz bun după o tură de 15 - 20 de kilometri pedalați prin soare, în căutarea unor plaje sălbatice în direcția orășelului Psachna. Yorgos ne-a povestit în anii petrecuți în Politika, prin gesturi și prin puținele cuvinte englezești pe care le cunoștea, despre vremurile de demult, despre pescuitul din ce în ce mai sărac, despre familia lui împrăștiată prin nordul Greciei.

Timp de 11 ani, Politika a devenit pentru noi mai mult decât o destinație de vacanță. Era acel acasă unde nu am numărat niciodată zilele care se scurgeau alene între ture cu bicicleta spre plajele din apropiere dimineața, drumuri cu mașina prin satele vecine de pe insulă după-amiaza, și vinul sau berea din piața din centrul satului alături de oamenii locului, pe înserat. Fiecare vizită a adăugat noi amintiri: excursiile mai lungi la plajele formidabile din vestul Evviei, călătorii la Atena sau în insule vecine, dimineți cu muzică pop/disco și tineri superbi la Coco Beach Bar, sau pur și simplu contemplarea apusului de pe malul mării la Dafni, un loc de o frumusețe care îți taie respirația.

Timpul nu a fost tocmai blând cu prietenii noștri. În fiecare an, observam schimbări subtile. Zâmbetele gazdelor deveneau mai forțate, conversațiile tot mai scurte, tăcerile tot mai lungi. Relația dintre prietenul nostru și soția sa se deteriora văzând cu ochii, iar întâlnirile noastre cu ei împreună în Politika s-au împuținat. Cu el ne-am reîntâlnit în continuare la Cluj, la Atena, în Creta, și cu siguranță ne vom revedea și de acum înainte.

Vestea că bunul meu prieten a vândut proprietatea din Politika a venit acum două săptămâni. Un mesaj scurt, fără înflorituri, anunțând sfârșitul unei căsnicii și a unei bucăți de viață. Pentru el, cu siguranță, o eliberare. Pentru mine și Teo, încheierea unui capitol minunat din viața noastră împreună.

Politika va rămâne mereu în amintirea mea locul magic unde, pentru câteva zile/săptămâni în aproape fiecare vară, viața era incredibil de simplă și de funcțională cu mijloace minimale. Unde piersicile de la magazinul din sat aveau un gust mai bun decât oriunde-n lume. Unde Vassilis mi-a peticit de trei ori cauciucurile bicicletei la vulcanizarea lui. Unde ne-am împrietenit cu o familie numeroasă de pisici, majoritatea galbene, și cu un măgăruș.

Îmi voi aminti mult și bine de vecinul grec, Kapetanos, care ne aducea smochine proaspete, și în sarcina căruia cădea să ne dea cheile casei de vacanță la sosire, și să le preia înapoi când plecam spre România. Îmi voi aminti de fântâna din port, unde opream de fiecare dată să mă spăl pe mâini și pe față după kilometrii lăsați în urmă cu bicicleta, și de tratația cu care ne răsfățam la finalul turei respective - un Amstel și un tsipouro cumpărate de la chioșcul KriKri.

Dar, mai presus de toate, îmi voi aminti drumul complicat printre măslini, bicicleta cu ghidonul puțin strâmb, casa lui Anton cu trandafirii roz, micul port cu bărcile palide, și vocea subțiratică a bătrânului Yorgos în timp ce toarnă cu generozitate retsina în paharele noastre la taverna Faros, în sunetul amestecat de cicade și Radio Enea.

Politika nu va mai fi destinația noastră de vacanță, dar în geografia mea emoțională o să ocupe locul unde am văzut fericirea transformându-se treptat în nostalgie, și unde am învățat că e tare greu să-ți iei rămas bun de la atâta frumusețe. Efharisto poli!

---

-ends

Las aici cântecul pe care l-am ascultat de zeci de ori în căști, la Faros, și prin tavernele Greciei sudice.