Aseară, pe Cluj Arena, Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenisul de performanță. N-am fost de față, dar am citit câteva articole și am văzut discursul ei la finalul serii. S-a plâns, s-a amuțit, s-a aplaudat. S-a făcut istorie, cum le place jurnaliștilor să spună. Discursul Simonei a fost exact așa cum mă așteptam să fie, la fel ca jocul ei pe teren - riguros, fără înflorituri inutile, cu accente de emoție discretă, care nu scapă de sub control pentru că o sală întreagă stă cu lacrimile în gât. Atitudinea unei învingătoare, chiar și atunci când tabela arată 1-6. 1-6. O cronică excelentă - aici.
E un pic greu să vorbesc. În primul rând vreau să vă mulțumesc. Clujul e casa mea, în România mă simt cel mai bine aici, au fost multe meciuri pe care le-am jucat cu tot sufletul, le-am câștigat, au fost și meciuri pe care le-am pierdut, dar mereu rămân cele frumoase și cele bune.
Din punct de vedere sportiv sunt o persoană foarte împlinită și ceea ce am realizat în tenis, pot să spun că nici nu am visat când eram copil, dar am muncit pentru asta.
Nu știu dacă e cu tristețe sau cu bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă, dar iau această decizie cu sufletul împăcat și întotdeauna am fost realistă cu mine.
Nu vreau să plâng, este un lucru frumos, am fost numărul 1 mondial, am câștigat Grand Slam-uri, e tot ce mi-am dorit.
Viața merge înainte, este viață și după tenis și sper să ne revedem de câte ori posibil, bineînțeles, o să vin la tenis, o să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă necesită mult mai mult și, în momentul ăsta, nu se mai poate.
Foto - Reuters - Mihaela Ioana Bobar Întrebarea care ar putea să ne vină în minte sună cam așa: de ce nu avem seri de gală în care să-și anunțe retragerea politicienii, atunci când devin expirați moral și funcțional? Ah, o să-mi spuneți că îmi arde de glume. N-o să vedem așa ceva, pentru că între un sportiv de elită și un politician, diferența pornește de la verticalitatea spinării, trece prin antrenamentul trupului și al caracterului, și se încheie cu analiza obiectivă a progresului, rezultatelor și performanței. Ați ghicit - aceste elemente sunt străine unui homo sapiens care odată așezat în fruntea bucatelor uită cărei specii biologice aparține, și se transformă miraculos în hienă. Ăsta e motivul, prieteni, pentru care nu avem politicieni campioni, ci doar izmenari cu dosurile lipite de fotoliile jerpelite de parlamentar, senator, secretar de stat sau președinte.
În cu totul altă ordine de idei, am fost invitată să contribui cu proiectul meu Papagali și bovarisme pe platforma Liternet.ro. O să o fac în curând, cel mai probabil la finalul acestei săptămâni. Între timp, am regăsit un alt proiect la care țin mult, și pe care l-am conceput simplu - mic, compact, ca un haiku, pentru că este inspirat din fotografiile lui Masao Yamamoto - artistul cunoscut pentru fotografiile mici cât o palmă de copil, discrete și palide, ca niște amintiri șoptite — și pentru mine de o familiaritate adeseori tulburătoare. Proiectul meu After Party e construit în jurul solitudinii și a formelor minimaliste și încearcă să răspundă unei întrebări simple: Cum transformi liniștea într-un element vizibil?
Am fotografiat detaliile intenționat out of focus, ca metaforă pentru amintirile care se estompează. Am învățat de la Yamamoto să mă încred în spațiul negativ pentru a lăsa privitorul să le umple cu propria revelație a memoriei.
Yamamoto folosește haosul controlat al accidentelor (hârtia pătată, marginile rupte), în timp ce eu prefer contrastul dintre ordine și imperfecțiune, între focusul imperfect și elementele compoziționale minimaliste sau simbolice (felia de fruct, pantoful, ochiul).
Seria After Party explorează melancolia singurătății, a liniștii mai degrabă tensionată, decât meditativă.
Revenind la Yamamoto, mi-am propus să aduc într-o succesiune de imagini calmul pe care-l căutăm în solitudinea unei încăperi în contrast cu anxietatea lumii exterioare. Introspectia este un joc de ascundere și revelație pe care fotografia îl poate surprinde sub forma Punctumului lui Barthes. (despre care voi scrie nu peste mult timp, pentru că sunt invitată la o dezbatere pe această temă în martie, la Cluj).
Muza proiectului - Mădălina Buga.
Mulțumesc dacă v-ați oprit aici, pe curând.
-ends.
Mi-am făcut timp să re-citesc. uneori am nevoie de re-uri. nu pentru că nu înțeleg, ci pentru că mereu găsesc încă ceva peste care se pare că am "sărit" și acum îmi face bine să-l "simt/văd".
am re, re, re și re-citit întrebarea " cum transformi liniștea într-un element vizibil?" - iubesc întrebarea asta!
cîți de puțini sîntem cei care vor! (cu v mare) liniștea, caută liniștea...
și dincolo de ea tăcerea. pfuai...nu știm să tăcem.
Toma mai strigă la noi "da' mai tăceți!"
cu drag și dor.
Ce mult imi place ideea si viziunea ta asupra imaginilor!