A Festivus, for the rest of us
cine și ce ne enervează la solstițiu
Sunt unul dintre cei mai neobosiți fani ai serialului Seinfeld. Nu al persoanei Jerry Seinfeld (de fapt el mă irită tot mai mult cu cât îmbătrânește și devine arogant și inflexibil, în comparație cu alți newyorkezi din showbiz - Larry David, Woody Allen, Fran Lebovitz, to name a few). Am scris asta pentru că mâine este 23 decembrie, acea zi în care de ani buni încoace, eu aleg să sărbătoresc Festivus cu familia imediată.
Bineînțeles, sunt infinit de multe lucruri mai interesante cu care puteam să deschid acest newsletter, dar în ultimele două săptămâni mi s-au întâmplat câteva chestii care mi-au reamintit ce lepre pot fi oamenii (folosesc termenul pentru că tot e la modă în Cluj, în urma incidentului mult mediatizat de la salonul de masaj ThaiCo). Nu mă refer aici la dușmanii și haterii cât de cât cunoscuți, ci la ăia pe care i-am ajutat, găzduit, omenit și eventual, fotografiat. Este la fel de neplăcut și faptul că aceste întâmplări s-au adunat taman înainte de Crăciun, dar deh, mârlănia nu are calendar creștin. Îmi va fi greu să scriu fără să dau nume, pentru că exact asta face sarea și piperul unei bârfe cinstite, dar pentru că înfrânarea e o virtute rară, voi proceda sibilinic, înșirând doar prototipuri umane fără să particularizez, spre deosebire de Frank Costanza.
Omul care te găsește doar când are nevoie de tine, fie că e pentru o ședință foto urgentă (preferabil gratuită), fie pentru o durere dentară, fie ca să-ți ceară bani împrumut. Nu te sună un an sau doi, nu te provoacă la vreo interacțiune socială, deși vorba aia, Clujul nu duce lipsă de paranghelii pentru toate gusturile, dar te găsește punctual atunci când îi poți face un serviciu. Aici se încadrează multe persoane, și cred că nu există medic sau fotograf care a scăpat de paradigma “am o mare rugăminte la tine”. De altfel, aceștia sunt și cei mai inofensivi împricinați, pentru că singura hibă care li se poate reproșa este un ego supradimensionat.
Gulbenkian Lisabona - © Crina Prida Varianta sublimată a lui 1. Omul pe care l-ai ajutat când a fost sărac sau în nevoie, iar după ce s-a ajuns, te tratează cu bădărănia specifică provincialului căpătuit pe la muncă în Spania/Italia, cu sau fără accentul Răducioiu. Ăsta e omul care te invită la el acasă, te descalță la intrare, se laudă singur și fără să obosească cu realizările sale, profitând de ocazie să te pună la punct pe teme medicale (știe mai mult decât un medic, pentru că are abonament la ChatGPT, desigur). Până să te dumirești ce cauți acolo, pică informația: are nevoie de o favoare, pe care i-o făceai oricum, că nu e mare lucru, dar ai fi preferat să ți-o ceară fără să te supună acestui ritual anevoios și lipsit de orice fel de eleganță.
Fondazione Prada - © Crina Prida Mincinosul de care ai nevoie (și o știe). În mod normal, minciuna mi se pare amuzantă. Să petreci o seară în proximitatea unui mincinos e (pentru mine cel puțin) o delectare. Persoana îți vorbește despre prieteniile sale cu oameni sus-puși - politicieni, barosani din domenii antreprenoriale, maneliști, influenceri fel de fel. Spune că pe unde a călătorit, a stat doar la hoteluri de 5 stele, și lumea-i este la picioare. Pe de altă parte, la aducerea notei de plată e ultimul care pune banii pe tăviță, în vreme ce sustrage de acolo bacșișul lăsat de ceilalți comeseni. Problematic devine când mincinosul este o persoană cu care colaborezi profesional, care îți livrează nenumărate baliverne pentru a-și scuza eroarea și superficialitatea, pe care ți le servește cu ton convingător, neștiind că după luni de zile în care ai suspectat că ceva nu e în regulă, ai pornit pe firul lucrurilor și ai aflat exact ce s-a întâmplat.
Centre Pompidou Malaga - © Crina Prida Invidiosul fățarnic. Omul e plictisit, duce o viață monotonă, dar din timp în timp are nevoie de o injecție de adrenalină socială. Atunci va profita de ocazie, când se va întâlni cu persoane din anturajul comun, să le spună fel de fel de povești despre tine, cum că succesul fotografic ți se datorează faptului că ți-ai tras-o cu X sau Y, că știe din surse sigure că ți-e pe muchie de cuțit căsnicia, că banii și casa aia în care stai nu se puteau face din muncă cinstită, și că bineînțeles, la mijloc e ceva întunecat, soroșist și demn de înfierare proletară. Același om, când te întâlnește pe la vernisaje, te pupă energic, îți laudă hainele și machiajul, în vreme ce îți propune să ieșiți la o cafea musai, cât de curând.
Tate Modern - © Crina Prida La polul opus există mereu oamenii minunați care îți asigură mereu păstrarea sănătății mintale, și motivele să reziști tentației de a declanșa Intifada pe aleile orașului comoară. Familie, prieteni, colegi vechi și noi. Mă pregătesc de Crăciun cu bucuria că pe fiecare dintre aceștia o să-i văd și sper să-i și îmbrățișez (din păcate nu și pe draga mea Maria din Australia, dar ce să facem, spațiul este în sine o experiență de trăit și acceptat ca limită subiectivă).
Expoziție Roger Ballen, Thessaloniki - © Crina Prida Am ilustrat acest text cu fotografii de prin expoziții și muzee. În ultima vreme am citit mult despre artă, și încerc să o fac cât de des. Nu mă simt că aș aparține lumii colorate și excentrice a artiștilor; nu m-a inclus niciodată pe deplin, și nici nu mi-am dorit foarte mult să fiu parte din ea, dar cred că o cunosc destul de bine de pe margine încât să o consider a treia mea casă. Între a vizita un outlet sau o cafenea celebră și a petrece același timp într-o galerie, voi alege de fiecare dată galeria, oriunde m-aș afla.
Fondazione Prada, Milano © Crina Prida Vă las cu bine până la următoarea bombăneală. Vă mulțumesc că m-ați primit în inbox și anul acesta, este o foarte mare bucurie că vă rupeți câteva minute din timp, ca să citiți ce scriu. Vă doresc cele bune și îmbelșugate, să petreceți cu prietenii ăia buni, și uitați de ipocriți barem până la anul!
A Festivus, for the rest of us!
© Crina Prida -ends.
Iubesc cuvântul "sibilinic"
Craciun fericit , Crina! Da+le cu Aristotel pe la nas; Cum zicea el, prietenii de nevoie, de placere si cei virtuosi! Se pricepea, n-am Ce zice